LA SFAT CU NUIELUŞA
                                  

                                                                               CECILIA HĂISAN

-         Nuieluşă fermecată,

Ce de Moş mi-ai fost lăsată,

Poţi să spui ceva de mine

Moşului, atunci când vine?

-         Te-am privit cu bunătate

Şi multe au fost îndreptate:

Mănânci singur, te îmbraci,

Mofturele nu mai faci.

Alintatu-i amintire,

Iar prezentu-i cuminţire.

Comportarea ta, măi frate,

E aproape...ca la carte!

-         Nuieluşă, îţi mulţumesc,

Că m-ai ajutat să cresc.

Deşi ştii, că la-nceput

Te-am urât, nu mi- ai plăcut!

Dar prezenţa ta mi-a fost

De folos şi cu mult rost.

De ruşine, nu de frică

M-am schimbat, la o adică.

-         Mă despart chiar cu regret

Şi-un secret îţi spun, încet.

Nu sunt un băţ fermecat.

TU, EŞTI OM ADEVĂRAT !

LEGENDA MĂRŢIŞORULUI

Cecilia Hăisan

Baba Dochia  mânioasă,

Locul nu-şi găseşte-n casă.

Dragobete,al ei băiat,

Tinerel s-a însurat.

Dar ei nu-i place de fată

Şi gândeşte să-i despartă.

Cată baba cea haină

Un fuior negru de lână

Şi la râu fata trimite

Albă să o facă iute.

Spală,se uită la lână,

Plânge Floarea şi suspină.

E sfârşit de februar’

Şi munca e in zadar.

Că lâna de-i tuciurie

Aşa rămâne-n vecie.

Ce să facă, să se-ntoarcă

Acasă la mama soacră?

Sigur că o va certa

Şi-n lume o va alunga.

Cum stă ea in disperare

Un flăcău frumos apare.

De la Floarea  află-n grabă

Ce-i ceru hârca de babă.

Martie,de cum află

O floare roşie îi dă.

Spune să o pună-n apă

Şi să spele lâna-n grabă.

Fetei nu-i vine să creadă...

Lâna neagră acum ealbă!

Dar flăcăul a dispărut

Tot aşa cum a venit.

Fuge Floarea bucuroasă,

Soacrei să îi ducă acasă,

Lăna albă ca zăpada,

Mândră că-şi făcuse treaba.

Însă Dochia-i bosumflată,

Fragi pofteşte astă dată.

Prinde Floarea o ulcică,

Spre pădure o apucă,

Scormoneşte sub o tufă,

Vântul rece tare suflă.

‚,Baba asta e năroadă,

Fragii nu cresc în zăpadă?!’’

Capul spre cer îl ridică

Şi mirarea nu-i e mică...

Martie la ea priveşte

Şi cu dragoste-i vorbeşte.

Să se ducă fără frică

Pân’ la tufa aia mică.

Când sub tufă a privit,

Floarea a încremenit.

Fragii copţi şi roşiori

Pe zăpadă parcă-s flori!

Umple iute ulcicuţa,

Apoi aleargă fuguţa

Pân’acas’ la mama soacră,

Poftele acum să-i treacă.

Baba Dochia-i turbată,

Floarea e nevinovată.

Dragobete o iubeşte

Şi cu ea el se mândreşte.

Ce gândi atunci mătuşa ?

Primăvara e la uşă.

Mai bine pleacă la munte

Cu oiţele cornute.

Cu Floarea nu-i de glumit,

Că minuni ea a făcut.

Îşi pune nouă cojoace

Şi-şi lasă fecioru-n pace.

Pe Ceahlău, acolo sus,

Dochia turmele şi-a dus.

Cum ea urcă,se-ncălzeşte

De cojoace se lipseşte.

Însă Martie o pândeşte

Şi pe loc o pedepseşte:

De la fratele Februar’

Cere două zile-n dar.

Şi cu gerul reuşeşte

Pe Dochia o împietreşte.

Dragobete, cu-a lui soaţă

Împletesc din fir de aţă

Dragostea nevinovată

Ca şi aţa cea curată.

Mărţişor ca să apară

În prima zi de primăvară.